Răspunde la: Intrebare luna august 2018

[Admin]

#1415

1. Istoria este importanta pentru ca prin intermediul ei cunoastem intelepciunea sau neintelepciunea oamenilor din trecut. Evenimentele trecute referitoare la Evanghelie si controversele din jurul ei sunt extrem de importante pentru noi chiar si astazi. Chiar daca multi dintre membrii bisericilor evanghelize traiesc intr-o ignoranta totala referitoare la acestea, nu inseamna ca ele nu sunt importante. Aceasta controversa (calvinism vs. arminianism) nu este noua, ea existand inca din cele mai vechi timpuri. Ea reprezinta lupta dintre faptele moarte si harul nemeritat, dintre vointa „libera” si suveranitatea lui Dumnezeu, dintre crestinii predati in totalitate Lui si cei care doresc sa merite cumva favoarea lui Dumnezeu. Controversa de la Dort doar renaste lupta istorica a lui Augustin cu Pelagius din sec. 3 d.Hr. Este cu atat mai importanta cu cat pune accent pe suveranitatea deplina a lui Dumnezeu si pe inchinarea centrata pe persoana lui Dumnezeu. Cunoscand istoria crestinismului, si chiar a controverselor din jurul lui, putem spune ca putem vedea mai departe „stand pe umerii uriasilor” (din latina: nanos gigantum humeris insidentes). Numai cunoscand si asimiland invataturile pentru care „uriasii credintei” si-au dat viata, putem sa vedem mai departe in viitor.

2. TULIP – acronimul care defineste Doctrinele Harului

• Depravarea totala
• Alegerea neconditionata
• Ispasirea particulara
• Harul irezistibil
• Perseverenta sfintilor

Nu pot sa spun ca prefer una dintre cele 5 invataturi. Ceea ce ma uimeste cel mai mult este felul in care toti cei 3 membri ai Trinitatii conlucreaza in alegerea/rascumpararea/sfintirea noastra, iar toate acestea sunt infatisate in cele 5 teze.

Totusi, Depravearea Totala reprezinta pentru mine punctul de pornire al cunoastreii lui Dumnezeu. In „Invatatura credintei crestine”, o alta carte (in 2 volume mari) scrisa de Calvin, el spune ca nu poti sa te cunosti pe tine, daca nu il cunosti pe Dumnezeu. Atunci cand ma pun in relatie cu Dumnezeu, nu pot sa nu observ propria-mi coruptie a sufletului. De la Adam si pana azi, omul este corupt in toate facultatile lui si incapabil sa afac ceva bun pentru propria lui soarta. Datorita pacatului omul este de deznadajduit de neajutorat in fata maniei lui Dumnezeu gata sa se reverse peste fiii neascultarii. Acesta este terenul pe care stam si punctul de pornire in orice prezentare a Evangheliei. Daca omul nu-si cunoaste starea de depravare absoluta si totala, nu poate sa isi recunoasca nevoia disperata de a fi salvat din calea maniei lui Dumnezeu.

Domnul sa ne ajute pe toti sa ne inclinam smeriti in fata suveranitatii lui Dumnezeu, si timpul trait pe acest pamant sa-L onoreze pe Dumnezeul nostru care ne-a ales, ne-a chemat, ne-a mantuit, ne-a sfintit si continua sa o faca prin Duhul Sau.